Mini petrecerea noastra la Casuta Aventurilor
La finalul lunii noiembrie descopeream Casuta Aventurilor, un loc dedicat copiilor deschis anul trecut, si in scurt timp a aparut ideea de a organiza o petrecere acolo. Am vrut sa facem ceva in luna decembrie, cand aveam cateva motive de petrecere in familie, dar luna a fost atat de aglomerata incat nu am mai apucat sa ma ocup de organizare. Am vrut sa renunt la idee si sa astept un alt eveniment festiv, dar apoi mi-am dat seama ca pentru copii orice zi este potrivita pentru o petrecere. Pentru ei veselia vine spontan, fara un motiv anume, iar un moment de distractie este oricand binevenit. Asa ca am decis sa nu mai astept si sa organizez ceva dragut pentru Bogdan la inceput de an, sa ne bucuram impreuna fara vreun pretext anume.
Pentru ca luna decembrie fusese deja plina de cadouri am decis sa renuntam la formatul clasic de petrecere cu daruri si tort si am transformat totul intr-o intalnire de joaca mai aparte. Pregatirile au fost usoare: Ana (mama care se ocupa de Casuta Aventurilor) m-a ajutat cu toate detaliile de la locatie, ne-am inteles asa bine pe email incat nici macar nu am mers acolo pana la petrecere, Dana de la Juxi Magic a fost de acord sa ne aduca unul din spectacolele ei minunate, eu doar am cumparat saratele si dulciuri de la Mama Pan, suc de mere si cateva fructe si eram gata de distractie. 🙂
Am invitat doar copii de varste apropiate cu Bogdan, pentru ca am vrut ca toti sa aiba cam aceleasi activitati si sa se poata bucura de jucariile de acolo. Am avut alaturi 13 copii veseli si dragalasi, iar Bogdan s-a bucurat sa fie inconjurat de ei. Pe unii nu ii mai vazusem de cand erau bebelusi si pentru mine a fost emotionant sa vad cat de mult au crescut, este incredibil ce repede trece timpul.
Dupa momentul de inceput, cand copiii au descoperit pe rand jucariile, toboganele, piscina cu bile si celelalte “atractii” de la Casuta Aventurilor, a urmat spectacolul pregatit de Juxi Magic, cu cantece si momente distractive. Copiii mai maricei au stat fascinati si au ascultat tot spectacolul, cei mici tot faceau ture intre jucarii si camera in care era spectacolul, atrasi mai ales de cantecelele vesele. Eu sunt incantata de spectacolele Juxi Magic, mi se par interactive si potrivite chiar si pentru copii mici care de obicei nu au rabdare pentru prea mult timp.
Dupa spectacol copiii s-au jucat in voie peste tot, in timp ce noi, mamele, am avut timp de putina socializare. Casuta Aventurilor este structurata in 4 incaperi: una dedicata parintilor (cu mese si scaune unde pot servi cate ceva, dar unde noi nu am stat deloc, pentru ca am preferat sa stam printre cei mici) si 3 camere pentru joaca. Una dintre ele a fost dedicata spectacolului, asa ca am stat mai mult in celelalte doua. A fost loc din plin pentru cei 14 copii entuziasmati, care au alergat peste tot, s-au dat pe tobogane, au testat toate jucariile (mai ales cu bucataria in miniatura, care a fost un real succes chiar si in randul baietilor) si din cand in cand au mai rontait cate ceva.
La un moment dat au descoperit tunelul senzorial, o idee minunata pe care am intalnit-o pentru prima data la Casuta Aventurilor si care a prilejuit multe ture de alergare si chicoteli. Este un tunel lung cu tot felul de materiale interesante pentru copii, pe care le pot pipai in timp ce parcurg tunelul, mie mi-a placut ca este suficient de mare incat sa putem intra si noi cei mari sa ne jucam impreuna cu ei. Au si un panou senzorial la fel de intersant, chiar m-am gandit sa fac asa ceva si pentru casa noastra.
Tunelul senzorial arata cam asa:
Iar panoul senzorial arata asa:
Am avut si un scurt moment in care ne-am distrat cu masina de facut baloane de sapun, Bogdan a fost incantat sa prinda baloanele alaturi de ceilalti copii. La final copiii nu mai voiau sa plece, ceea ce pentru mine a fost un semn bun, pentru ca mi-am dorit mult ca ei sa se simta bine la intalnirea noastra de joaca si sa le placa locul.
Dupa ce a plecat toata lumea, il imbracam pe Bogdan ca sa coboram la masina si l-am intrebat daca i-a placut ce i-am pregatit. M-a privit cu ochii lui mari si mi-a spus hotarat: “Da, mami, pace acolo” (adica “mi-a placut acolo” 🙂 ). Pentru mine asta a fost tot ce a contat, sa ii vad chipul bucuros si ochisorii obositi de atata joaca. A fost dovada ca o intalnire de joaca este oricand o idee buna si ca nu ne trebuie vreun motiv pentru o mini petrecere. Am decis ca vom mai face astfel de mini petreceri spontane, fara cadouri si tort, doar cu copii veseli si multa voie buna.
Am avut noroc sa o intalnesc pe Ana, cea care a creat Casuta Aventurilor si care ne-a oferit ocazia sa ne intalnim acolo. Tot ea m-a ajutat cu tot ce a fost necesar pentru pregatirea locatiei pentru intalnirea noastra de joaca, ceea ce a contat mult pentru ca organizarea sa mearga usor si repede. Daca va doriti un spatiu pentru petrecerile celor mici sau pur si simplu pentru intalniri de joaca (asa ca a noastra) va recomand sa incercati si Casuta Aventurilor. Este situata chiar langa Lidl Popesti Leordeni, imediat langa iesirea din Bucuresti si este un loc gandit special pentru astfel de evenimente. In functie de ce fel de petrecere va doriti, Ana va poate ajuta cu detaliile organizarii: decoruri, muzica, masina de baloane de sapun, tort, animator si multe altele.
Daca vreti sa cunoasteti locul puteti merge acolo si la unul din evenimentele organizate la Casuta Aventurilor: ateliere, spectacole de teatru (inclusiv unele organizate de Juxi Magic) si seri tematice. Este un loc aflat in crestere, pentru care Ana are planuri mari pe care sper sa le puna in practica in curand. Oferta de locuri pentru petreceri este variata, dar in multe locuri organizarea lasa de dorit. La Casuta Aventurilor mi-a placut mult comunicarea cu Ana, care a fost mereu deschisa la propuneri si atenta la detalii, dar si faptul ca locatia este spatioasa si ofera suficient loc pentru joaca, fara a fi incarcata cu tot felul de decoruri si lucruri inutile asa cum am intalnit in alte locuri. Iar tunelul senzorial este o adevarata atractie. 🙂
Pe pagina lor de Facebook gasiti poze de la petrecerile organizate acolo, ca sa va faceti o idee despre cum arata locatia si evenimentele desfasurate la Casuta Aventurilor. Noi mai planuim intalniri de joaca, dar si mini petreceri, asa ca sper sa mai revenim acolo cu la fel de multa voie buna.
Daca si voi aveti copii dornici de astfel de momente distractive alaturi de o gasca vesela de prichindei sper sa va inspiram sa organizati si voi intalniri de joaca “petrecarete” fara vreun motiv anume, veti vedea ca entuziasmul copilului merita tot efortul. Eu am invatat de la Bogdan ca orice zi poate fi un prilej de sarbatoare, trebuie doar sa ne acordam timp pentru a ne bucura de simplul fapt ca suntem impreuna, iar acum incerc sa pun in practica asta cat mai des. Iar daca strangem si alti copii dragalasi si oameni dragi alaturi in astfel de momente este cu atat mai frumos.
p.s. Daca vreti si voi sa descoperiti Casuta Aventurilor, sa stiti ca saptamana aceasta este un prilej bun sa o faceti. In perioada 8-12 februarie veti gasi acolo un program de joaca si activitati libere pentru cei mici, in fiecare zi de la 14:30-15:30. Programul il gasiti mai jos, eu va invit cu drag sa le faceti o vizita. 🙂
LUNI – Ne jucam liber, exploram spatiul, construim, modelam, ne distram cu un mini-bubble show – 40 Ron (3h); MARTI – Joaca libera, muzica, dans si miscare,vom avea si un profesor de dans care sa ne antreneze – 40 Ron(3h); MIERCURI – Joaca libera, SPECTACOL DE TEATRU – Aventuri in gradina de legume, Atelier de confectionat animalute din fructe si legume, sustinut de Teatrul din Podul Meu – 40 Ron(3h); JOI – Joaca libera, Atelier senzorial de gatit – Ne jucam cu faina si apa si pregatim cea mai buna paine de casa – 40 Ron(3h); VINERI – Joaca libera, Atelier senzorial – Pictura cu materiale neconventionale – 40 Ron (3h)
Alte evenimente la Casuta Aventurilor: SAMBATA 13 feb – de la ora 11:00 atelier de invatare creativa si dezvoltare senzoriala pentru copiii de 1-3 ani, sustinut de actorul Voicu Hetel impreuna cu psihoterapeutul Catalina Hetel, de la ora 17:00 Family fun night, special de Sf.Valentin, un eveniment de entertainment pentru parinti care se desfasoara in paralel cu activitatile celor mici; VINERI 19 feb – de la ora 19:00 spectacol de magie marca Teo Magic Show, un spectacol interactiv special creat pentru copii; DUMINICA 21 feb – de la ora 17:00 spectacolul Cesuletul Timpulescu, un spectacol foarte interactiv sustinut de Juxi Magic
sursa foto: arhiva personala (credit foto: VIG Foto) si pagina de Facebook Casuta Aventurilor
Foarte frumoasa locatia, frumos si evenimentul
Multumim! 🙂