Opreste-te un moment si imbratiseaza-ti copilul
Pe holul gradinitei copilul plange sa mai stai putin. Dar tu, parintele, stii ca ai intarziat deja la serviciu, ca pe birou te asteapta o multime de mesaje, ca peste o ora incepe sedinta aia pentru care nu ai apucat sa te pregatesti. Si atunci ii spui repede copilului ca te grabesti si il lasi acolo, cu lacrimi in ochi. El ar vrea sa mai stai doar putin, ca sa isi mai incarce sufletul cu dragostea ta si sa mearga apoi la joaca, ca in fiecare dimineata. Tu nu poti sta, sunt alte lucruri urgente care te asteapta in alta parte.
Pe strada te grabesti spre casa, cu gandul la problemele lasate la serviciu sau poate la cumparaturile pe care trebuie sa le faci maine. Copilul vede o vitrina stralucitoare si vrea sa va opriti acolo, sa se uite la lumini, sa ii povestesti despre lucrurile acelea fascinante din spatele peretelui de sticla. Tu nu ai timp si ii spui sa se grabeasca, poate chiar il certi putin ca nu intelege cate treburi ai si este deja a treia oara cand se opreste in loc sa mearga in ritmul tau. El tace si merge mai departe, tacut, tinandu-te strans de mana.
Acasa ai multe de facut: mancare de gatit, rufe de spalat, tot felul de lucruri de aranjat. Copilul vrea doar sa se joace si sa stea cu tine, pentru el asta este cea mai importanta treaba din lume. Si uneori vine la tine cu o problema de copil: masinuta si-a rupt roata, laptele este in paharul gresit, jucaria de plus a disparut. Probleme mici, infinit mai mici si mai lipsite de importanta decat problemele tale mari de adult. Asa ca ii spui ca nu ai timp acum, ca vii mai tarziu la el, ca se poate descurca si singur. El insista uneori, alteori doar pleaca. Dupa ceva timp poate nici nu mai incearca sa te cheme pe tine.
Sunt scene pe care le-am vazut de multe ori in jurul meu intr-un fel sau altul. Suntem captivi intr-o lume agitata, iar copiii sunt si ei uneori prizonieri in lumea noastra mereu in graba. Uitam ca viata lor se desfasoara in cu totul alt ritm, ca pentru ei o imbratisare, un cuvant frumos, un zambet si un moment de joaca pot conta mai mult decat toate celelalte lucruri materiale pe care ne luptam sa le putem oferi copiilor nostri.
Ne pierdem rabdarea usor, pentru ca lumea noastra se misca mereu repede si noi simtim presiunea aceea de a fi in ritm cu ea. Fara sa ne oferim ragazul de a ne opri un moment pentru a trai in ritmul omuletilor mici din vietile noastre, pentru care o plimbare pe stradutele orasului poate fi o aventura plina de descoperiri, pentru care imbratisarile noastre sunt magice, pentru care un moment de joaca alaturi de noi valoreaza mai mult decat orice jucarie scumpa.
Am privit de multe ori ochi tristi de copil privind in urma unui parinte prea grabit sa se opreasca din viata lui agitata si plina de alte prioritati. Si mi-am promis ca eu ma voi opri, ca eu voi fi acolo pentru copilul meu oricand ma va dori langa el.
Uneori ma surprind grabita si total deconectata de la rolul meu de mama si atunci incerc sa iau o pauza, sa respir profund si sa privesc lumea prin ochii lui. Daca plange dimineata la gradinita mai stau cu el, pana cand se simte pregatit sa urce singur la copii. Daca se opreste fascinat doar ca sa admire o gramada de pietre, ma opresc un moment sa le studiem impreuna. Daca ma cheama sa ma joc cu el pe podeaua plina de masinute ma asez alaturi de el sau inventez un joc cu masinute care ajuta hainutele sa intre in masina de spalat, dar raman acolo aproape de el.
Nu imi iese de fiecare data, uneori oboseala isi spune cuvantul, alteori resursele de rabdare ajung la minim. Dar incerc sa nu uit niciodata sa ma opresc din valtoarea vietii noastre de adulti si sa intru in lumea copilului meu, o lume mult mai frumoasa, mai inocenta si mai fericita decat lumea aceasta agitata de oameni mari.
Stiu ca meseria de parinte este grea si plina de provocari si rareori imi permit sa dau cuiva sfaturi, pentru ca imi dau seama ca eu inca am multe de invatat ca mama. Dar daca ar fi sa aleg un sfat pe care l-as oferi oricarui parinte cred ca acela ar fi sa se opreasca si sa isi imbratiseze copilul de fiecare data cand simte ca el isi doreste asta. Acel moment de conectare, de dragoste, de empatie poate schimba ceva in sufletul copilului, sa il faca sa se simta mai puternic, mai sigur pe el, mai iubit. Iar asta este mesajul pe care cu siguranta orice parinte ar vrea sa il transmita copilului lui: ca il iubeste mai presus de orice si ca va fi mereu alaturi de el.
Draga parinte, opreste-te un moment si imbratiseaza-ti copilul! Acum, oricand, mereu.
โฅ Pentru a afla primii despre noile articole de pe blog, va invit cu drag sa urmariti pagina noastra de Facebook si sa va abonati la newsletter adaugand adresa voastra de email in formularul de mai jos. Eu m-as bucura sa va am alaturi! ๐
Exact ceva de genul asta imi scriam eu ieri. ๐
Bine, eu m-as vrea perfecta, adica as vrea sa fiu nonstop conectata cu Andrei, iar asta este usor imposibil…
Insa prea des vad mame (restul ca restul, dar MAMELE??!!!) care-si tarasc copiii de mana dupa ele pe strada, prin magazine, sau cand ii iau de la gradi…grabite mereu..eventual ignorand ce incearca sa spuna copilul..poate si antrenate intr-o discutie telefonica pentru vreun mare “business”… Gasesc ca e tare trist. Mi-e tare mila de copiii aia..si cred ca unii dintre ei vor fi adulti cu mari probleme de relationare. Incerc sa nu judec mamele respective, dar, recunosc, uneori le judec..macar si numai pentru a-mi spune de mii de ori “EU ASA NU!”.
Si, u know what?, in 99% dintre cazuri imi iese sa fiu ceea ce are el nevoie. Mergem in ritmul lui, il ascult intotdeauna (il ASCULT, nu doar il aud), ii raspund la toate intrebarile, ne oprim unde vrea si cand -cat vrea, ii povestesc…cand am ceva de facut in casa (care nu suporta amanare pana adoarme el) incerc sa-l implic…
Mi-as dori sa fie cat mai multe mame care isi imbratiseaza ,asculta, inteleg copilul…Cum bine ai zis si tu. ๐
Cat de frumos ai spus. Si eu ma surprind mereu grabindu-i pe copii, pe mine …
Pe de alta parte nu mai stiu cum e mai bine la gradinita (cel mare – 4a8l; cel mijlociu – 3a1l). Daca stau si ii imbratisez si ma conectez cu ei, ei nu ar fi de acord niciodata sa se termine momentul asta, vor si mai mult si mai mult. Ce te faci cand alea 5min de iubire (sau oricat) devin interminabile. Nu stiu care e calea cea mai buna. Uneori functioneaza cand facem conectarea acasa (primesc destul incat sa nu mai aibe nevoie de reasigurare), uneori cu cat stau mai mult la gradi cu atat ei agonizeaza si prelungesc starea de plans, uneori merge cu joaca, cu povesti, alteori cu nimic ๐ Flo
Foarte frumos si adevarat. Am realizat ca e de ajuns pentru copii chiar si sa nu spunem nimic, doar linistea noastra. Am realizat ca nu mai vreau sa lupt sa fiu un parinte perfect ci doar unul prezent. Mai gresesc si eu si ei. Gresim impreuna, ne ridicam impreuna. Noi 4 suntem…noi, adica familia, adica OHANA.
Felicitarile mele, Raluca, La inaltime, ca de obicei!
Salutari Raluca,
foarte frumos articolul. Eu sunt o mama care a ales sa stea langa copil si sa se bucure de toate momentele unice din viata asta. Mi se intampla insa si mie ca desi sunt langa ea sa nu fiu ACOLO.
Uf, si mie mi se intampla, mai ales cand am multe proiecte in gand! Chiar acum trec printr-o perioada aglomerata si abia astept sa se termine si sa ma pot concentra din nou pe timpul petrecut cu Bogdan!