Primesc deseori intrebari despre cum procedam noi in anumite privinte, asa ca am decis ca unele dintre subiecte sa le abordez aici pe blog. Asa ca astazi voi incepe o serie de articole in care voi prezenta abordarile noastre in diferite situatii. Majoritatea lucrurilor pe care le aplic cu Bogdan le-am invatat la randul meu din experientele altor mame sau din cartile de parenting pe care le-am citit, asa ca poate experienta noastra va fi si ea de folos altor parinti. Nu pretind ca abordarea noastra este cea mai buna, este doar varianta care ni se potriveste noua cel mai bine si poate vor fi si alti parinti care se vor regasi in felul in care abordam noi aceasta problema.

Impartirea jucariilor este un subiect in privinta caruia am vazut multe abordari, dar am ales sa alegem o varianta echilibrata, care sa imbine respectarea dorintelor copilului si necesitatea de a-l invata ca unele lucruri trebuie impartite. Niciodata nu mi-a placut sa vad copii ale caror jucarii le sunt smulse din mana de parinti si oferite altui copil, nu mi se pare ca asa invatam copilul o lectie, ci doar ii provocam o suparare pe care la varste mici nu are cum sa o inteleaga. Pentru copiii mici jucariile sunt o parte esentiala din lumea lor, se ataseaza in mod real de ele si le este greu sa le ofere altora. Din punctul meu de vedere cu cat respectam mai mult dreptul copiilor de a hotari ce fac cu lucrurile lor, cu atat ei invata mai usor sa respecte la randul lor lucrurile altora. Ce exemplu dam noi unui copil caruia ii smulgem jucaria ca sa o oferim altuia? Este normal ca el sa inteleaga din asta ca atunci cand isi doreste o jucarie o poate smulge la randul lui din mainile altui copil.

Asa ca am decis ca niciodata nu imi voi forta copilul sa imparta, pentru ca simt ca in acest fel el nu ar fi invatat in mod real sa daruiasca, ci doar s-ar fi supus “ordinelor” mele fara sa se simta inteles. Stiu ca temerea mare a parintilor atunci cand aud de abordarea aceasta prin care ii oferim copilului libertatea de a alege ce face cu jucariile lui este ca acel copil va devein egoist si nu va sti cum sa se comporte atunci cand va avea un frate sau cand va intra in colectivitate. Tocmai pentru ca Bogdan merge deja la gradinita, unde mi se pare normal sa stie sa imparta jucariile, am ales ca in abordarea noastra sa delimitam 3 tipuri de jucarii: jucariile lui, jucariile comune si jucariile altui copil. In functie de categorie incercam sa il invatam sa abordeze diferit situatiile, pastrand un echilibru care sa il ajute sa se descurce in fiecare dintre aceste ipostaze.

Jucariile lui

In cazul jucariilor lui, niciodata nu il fortez sa imparta. Decizia este a lui intotdeauna, eu am doar rolul de a media uneori situatia. Bogdan stie ca alti copii s-ar bucura sa le ofere jucaria lui, ca asta i-ar face fericiti si ca el poate decide daca le-o da sau nu. De cele mai multe ori accepta sa ofere jucaria unui alt copil, mai ales daca intelege ca acesta si-o doreste. Ni s-a intamplat sa vina la el copii care sa incerce sa ii ia jucaria din mana si atunci reactia lui a fost initial de agresivitate, pentru ca si-a dorit sa isi “apere” jucaria.

Atunci cand un copil se apropie de Bogdan cu gandul sa se joace cu jucaria lui in prima faza observ situatia fara sa ma implic. Uneori se intelege de la sine cu copilul si eu nu trebuie sa intervin. Daca observ ca situatia incepe sa devina mai dificila (incep sa se certe pe jucarie, celalalt copil plange, etc), atunci intervin intr-un mod bland. Ii spun lui Bogdan ca acel copil isi doreste sa se joace cu jucaria lui, dar apoi i-o va da inapoi si ca ar fi bucuros daca i-ar da si lui jucaria putin. De multe ori accepta sa ofere jucaria si atunci “conflictul” se aplaneaza. Daca insa nu vrea sa dea jucaria, iar celalalt copil este vizibil nemultumit (plange sau il loveste) ii spun bland celuilalt copil ca Bogdan vrea sa se mai joace putin cu jucaria lui si poate mai tarziu i-o va putea da si lui sau se vor juca impreuna. De obicei dupa acest moment daca Bogdan vede ca acel copil inca plange se duce singur sa ii ofere jucaria. Lui nu ii place sa vada alti copii plangand, mai ales daca sunt mai mici si este un copil generos, dar daca totusi se intampla sa nu vrea sa ofere jucaria eu ii respect decizia si consider ca este rolul parintelui celuilalt copil sa il consoleze si sa ii explice situatia, la fel cum procedez si eu in situatia inversa (cand Bogdan nu primeste jucaria altui copil).

Jucariile comune

Aici este simplu, Bogdan stie ca in anumite locuri (de exemplu la locurile de joaca care pun la dispozitie jucarii sau la gradinita) jucariile sunt pentru toti copiii si trebuie ca fiecare copil sa aiba ocazia sa se joace cu ele. Atunci cand ia o jucarie comuna si alt copil i-o cere astept sa vad reactia lui, uneori se inteleg din prima. Daca nu este pregatit sa o ofere ii propun sa se joace impreuna cu copilul respectiv, folosind impreuna jucaria. Daca nu se poate asa, ii explic ca este o jucarie comuna si ca dupa ce se joaca el cu ea va trebui sa o ofere si celuilalt copil. De obicei vin si cu o propunere de alta jucarie sau activitate, astfel incat sa ii ie mai usor sa renunte la jucarie.

In cazuri rare mi s-a intamplat ca Bogdan sa nu vrea sub nici o forma sa ofere o jucarie comuna altui copil si situatia sa degenereze in agresivitate sau plansete, voi descrie mai jos exact cum procedam cand Bogdan isi exprima nemultumirea astfel.

Jucariile altui copil

Asa cum el are libertatea de a decide ce face cu jucariile lui, Bogdan stie ca si ceilalti copii au acest drept. Atunci cand vede o jucarie care ii place la alt copil ii explic ca este jucaria altcuiva, dar o poate cere si copilul respectiv va decide daca poate sa i-o dea. Incerc sa il incurajez sa negocieze ca sa obtina jucaria. De multe ori se duce la copilul respectiv cu o jucarie a lui si incearca sa il convinga sa faca schimb, de multe ori reuseste asa.

Se intampla insa ca un copil sa nu vrea deloc sa se joace cu el sau sa ii dea jucaria. Imi dau seama ca este un moment foarte frustrant pentru Bogdan, pentru ca fie se simte respins, fie nu se poate juca atunci cu o jucarie care ii place mult. Atunci de obicei incepe sa planga si uneori chiar sa incerce sa il loveasca pe celalalt copil. de fiecare data intervin ca sa il consolez si sa il impiedic sa fie agresiv. Ii explic ca este jucaria altui copil, ca acel copil nu este pregatit sa imparta si nu avem ce sa facem. Ii accept plansul si raman langa el, iar cand supararea s-a mai domolit ii propun sa incerce o alta activitate care sa nu presupuna interactiunea cu copilul respectiv, ca sa evit un nou conflict.

Lucruri care ne ajuta in gestionarea “certurilor” pe jucarii

De fiecare data cand plecam undeva unde sunt jucarii incerc sa il pregatesc pentru ce va urma: ii spun daca in locul respectiv sunt jucarii comune si ii reamintesc ca acestea trebuie folosite de toti copiii sau il anunt ca fiecare copil va veni cu jucariile lui si alegem impreuna jucariile pe care el vrea sa le luam cu noi, ca sa aiba cu ce se juca si in acelasi timp sa aiba “material de schimb” pentru negocieri.

De asemenea incerc sa il incurajez sa observe reactiile copiilor dupa ce le ofera (sau nu) jucaria. Nu este vorba de a-l certa sau a-l lauda, ci doar de a descrie obiectiv reactiile celuilalt copil. In functie de situatie ii spun: “Copilul a plecat, cred ca este trist acum ca nu a putut lua jucaria ta”, “Uite, copilul plange, cred ca ii este greu sa inteleaga ca nu se poate juca acum cu jucaria ta” sau “Uite ce bucuros este copilul ca i-ai oferit jucaria ta, cred ca este foarte incantat”. Faptul ca noi ii descriem copilului emotiile altor copii il ajuta sa le inteleaga si in timp sa devina o persoana empatica, asa ca profit de orice ocazie ca sa ii vorbesc despre asta.

Mi se pare important sa invatam copilul sa gestioneze situatiile dificile in care se confrunta cu frustrarea sau furia si sa ii oferim diferite optiuni pentru a sti cum sa reactioneze in astfel de situatii. Un instrument util este negocierea, o aptitudine foarte utila pe care un copil si-o poate exersa in relatiile cu cei de varsta lui, pentru a obtine ceea ce isi doreste. De asemenea noi exersam rabdarea cu un joc pe care l-am denumit “este randul meu”. Atunci cand facem o activitate impreuna acasa, uneori il rog sa ne jucam pe rand: unul dintre noi face activitatea, celalalt asteapta sa fie randul lui. Trecerea de la unul la altul este marcata mereu prin cuvintele “acum este randul tau”, ca sa il obisnuiesc cat mai bine cu acest concept. Desigur ca randul meu este relativ scurt, ca sa nu se plictiseasca asteptand, dar este un exercitiu util pentru a invata sa isi gestioneze nerabdarea.


Doua articole pe tema impartirii jucariilor care mie mi-au fost utile puteti gasi pe blogurile Ioanei (Imparte, copile… daca vrei!) si Dianei (De ce nu o invat eu pe fie-mea sa “imparta”).

Pentru noi abordarea aceasta in care ii oferim copilului libertatea de a alege daca vrea sau nu sa imparta jucariile cred ca este cea mai buna alegere. Bogdan nu a devenit un copil egoist (asa cum se tem unii parinti in cazul acestei abordari), ci din contra cred ca este un copil generos si atent la dorintele celorlalti. Desigur ca are momente cand nu vrea deloc sa imparta, mi se pare normal sa fie asa, dar sunt bucuroasa sa vad ca de multe ori alege sa ii ofere jucaria lui unui alt copil fara sa fie preset in vreun fel sa faca asta. La randul lui sunt sigura ca va invata treptat tot mai bine sa accepte frustrarea pe care o simte cand alt copil nu ii da jucaria si asta il va ajuta mult pe viitor in relatiile cu cei din jur.

Daca voi aveti alte abordari ale impartirii jucariilor m-as bucura sa le aflu, sunt sigura ca am de invatat din orice parere a voastra. Iar daca ati ales si voi o abordare similara cu a noastra mi-ar parea bine sa imi spuneti experientele voastre. picioruse (1)

Tagged on:

3 thoughts on “Cum abordam noi impartirea jucariilor cu alti copii

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: