Primesc deseori intrebari despre cum procedam noi in anumite privinte, asa ca am decis ca unele dintre subiecte sa le abordez aici pe blog. Asa a apaut idea unei serii de articole in care voi prezenta abordarile noastre in diferite situatii. Majoritatea lucrurilor pe care le aplic cu Bogdan le-am invatat la randul meu din experientele altor mame sau din cartile de parenting pe care le-am citit, asa ca poate experienta noastra va fi si ea de folos altor parinti. Nu pretind ca abordarea noastra este cea mai buna, este doar varianta care ni se potriveste noua cel mai bine si poate vor fi si alti parinti care se vor regasi in felul in care abordam noi aceasta problema.

Recunosc ca mi-a fost greu la inceput sa ii pun limite copilului meu. De fapt mi-era teama sa gestionez reactia lui si in acelasi timp nu voiam sa ii ingradesc prea mult libertatea. Treptat am invatat ca un copil are nevoie de limite pentru a se dezvolta armonios, ca acestea il fac sa se simta in siguranta si ca setarea de limite cu blandete ne poate ajuta chiar sa ne imbunatatim relatia cu copilul.

M-a ajutat mult sa citesc despre cum pot pune limite cu blandete si mai ales sa invatsa accept nemultumirea lui, sa ii fiu alaturi atunci cand plange si sa il ajut sa inteleaga de ce nu il las sa faca anumite lucruri. Stiu ca sunt multe articole cu “teoria” despre cum putem pune limite, eu am strans aici doar cateva exemple despre cum punem noi in practica lucrurile invatate, poate va sunt utile experientele noastre. In fiecare dintre chenarele de mai jos am adunat exemple din viata noastra, cu siguranta va veti regasi in unele dintre situatii.

Setarea de limite in situatii periculoase

Uneori ne aflam in situatii in care trebuie sa setam limite in momente periculoase, cand nu avem timp de explicatii, ci trebuie sa intervenim direct. Ma refer aici la situatii in care copilul este pe punctul de a face ceva ce ii poate periclita in mod serios siguranta: sa bage ceva in priza, sa se urce pe pervaz, sa se arunce de pe masa. Clar in astfel de momente nu avem cum sa ii explicam pe indelete, ci trebuie sa reactionam prompt, sa setam limita si apoi sa fim pregatiti sa ascultam nemultumirea copilului.

Intr-o zi in timp ce ne plimbam pe strada Bogdan a plecat de langa mine indreptandu-se grabit spre strada pe care circulau masini, cu intentia clara de a cobori de pe trotuar. Am tresarit imediat si m-am dus dupa el, l-am oprit, apoi m-am asezat pe vine si il tineam intre bratele mele in timp ce el incerca sa “scape” si sa plece in strada. I-am spus bland ca nu pot sa il las sa mearga acolo, pentru ca este periculos, i-am aratat cum trec masinile si i-am spus ca una dintre ele il poate lovi. A protestat un timp, incercand sa scape din bratele mele, timp in care eu ii spuneam doar ca inteleg ca vrea sa plece, dar nu il pot lasa, pentru ca este periculos.

Treptat “zbaterea” s-a domolit si am simtit ca este un moment bun sa vorbim despre asta. L-am intrebat daca vrea sa mergem mai aproape de strada, sa ne uitam de aproape la masini. A spus “da”, asa ca ne-am mutat aproape de marginea trotuarului, eu stateam in continuare la nivelul lui, tinandu-l intre bratele mele. I-am aratat masinile, i-am explicat de ce nu l-am lasat sa mearga acolo si am stat langa el cat timp a observat traficul si (cred ca) s-a convins ca este un loc periculos. Cand a fost pregatit am plecat in continuare la plimbare. Seara inainte de culcare i-am amintit ce s-a intamplat sub forma unei povesti si i-am spus ca regula este ca niciodata nu iesim in strada singuri, mereu trebuie sa traverseze doar prin anumite locuri si numai impreuna cu mama sau tata.

Mereu cand mergeam la plimbare ii reaminteam asta spunandu-i “Uite cum trec masinile pe strada, merg foarte repede si este periculos sa coboram de pe trotuar, ne pot lovi foarte tare”. Acum spune si el de multe ori “nu coboram acolo jos pe strada, vine masina buf si ne loveste”.

Eu am certitudinea ca un copil intelege inca de mic ce ii explicam, trebuie doar sa avem rabdarea sa ii repetam regulile bland si calm, sa il ajutam sa isi gestioneze nemultumirile (care sunt normale, este natural sa se simta frustrati cand nu pot face ce vor) si sa le aratam disponibilitatea noastra de a fi alaturi de ei in momentele dificile.

Setarea de limite in momentele de agresivitate

O alta situatie aparte in care trebuie sa setam limite prompte este momentul cand copilul este agresiv fata de noi sau fata de un alt copil. Desigur ca nu il putem lasa sa loveasca in timp ce noi ii explicam ca nu este bine sa faca asta, ci trebuie sa setam limita imediat.

Intr-o perioada Bogdan se infuria imediat pe alti copii cand incearca sa ii ia o jucarie, iar reactia era sa ii impinga sau sa ii loveasca. De fiecare data ma apropiam de el si ii spuneam ca nu este bine sa lovim alti oameni, iar daca vedeam ca nu se poate linisti si continua sa loveasca fie ii tineam mana cu blandete ca sa il impiedic sa loveasca, fie daca era foarte furios il luam intr-un loc mai linistit. Desigur ca de cele mai multe ori apareau proteste vehemente, dar ramaneam langa el si ii ascultam nemultumirea. Ii spuneam ca inteleg ca este suparat, ca am vazut ca s-a suparat pe celalalt copil si imi pare rau, dar ca nu pot sa il las sa il loveasca. Dupa ce furia se domolea si simteam ca pot sa discut linistita cu el, incercam sa il ajut sa exprime motivul supararii (ca sa il ajut sa descarce cumva supararea) si sa gasim impreuna o varianta care sa nu implice violenta. (“Te-ai suparat pentru ca baietelul a vrut sa iti smulga masina, nu-i asa?”, “Crezi ca am fi putut sa ii spunem altfel baietelului ca ne supara ce a facut? Cum sa facem ca sa nu il lovim?”, “Ai vrea sa mergem impreuna la el sa ii spunem ca ai vrea sa nu iti mai smulga jucaria din mana?”)

Seara incerc mereu sa readuc in discutie evenimentul (“Mai tii minte cand eram astazi la locul de joaca si te-ai suparat pe baietelul care a vrut sa iti ia jucaria?”), apoi povestim impreuna ce s-a intamplat (sau povestesc doar eu, in functie de situatie, dar fara a face vreun repros sau observatie, ci doar ca o poveste despre doi baieti), iar la final ii reamintesc cum am rezolvat impreuna situatia si cum putem proceda in alta situatia ca sa evitam sa lovim alti copii.

Acum am inteles cu siguranta regula de a nu lovi alti copii, dar desigur ca inca se mai intampla sa aiba momente de agresivitate. Copiii invata treptat sa isi gestioneze furia si este normal sa nu poata mereu sa se abtina atunci cand sunt furiosi. Dupa setarea limitei insa stie singur ca a facut ceva nepotrivit, asa ca nu ii mai explic asta, ci ma concentrez doar pe a-i spune ca ii inteleg supararea, a-l ajuta sa isi domoleasca furia si a-l incuraja sa gaseasca singur alte modalitati de a face fata conflictelor.

Setarea de limite in celelalte situatii

In afara de cele doua exemple de mai sus, in care ne confruntam cu situatii periculoase sau cu agresivitate, exista multe alte situatii in care suntem nevoiti sa punem limite copilului. Daca in cazurile de mai sus trebuie sa intervenim imediat, in restul incercam o alta abordare, prin care ii dam sansa copilului sa inteleaga mai intai ce vrem sa ii explicam si apoi sa se decida singur sa isi modifice comportamentul.

La un moment dat Bogdan a avut o perioada in care atunci cand se juca in baie  ne cerea sa ii dam dusul sa stropeasca prin cada cu el. Noi i-am explicat ca poate stropi doar in interiorul cazii sau pe un anumit perete, cel de langa cada, astfel incat sa nu facem apa pe jos. Uneori insa, desi intelegea regula noastra, stropea intentionat in partea opusa, astfel incat apa ajungea pe podea. Atunci ma apropiam de el si ii aratam ca a dat apa pe jos si ii spuneam ca ma supara lucrul acesta, pentru ca trebuie apoi sa adun apa de pe gresie si riscam sa ajunga si pe hol. Privea curios podeaua, apoi stropea iar. Atunci ii spuneam pe un ton bland ca nu pot sa il las sa faca asta si ca daca va continua va trebui sa inchid apa (el nu poate porni dusul singur, pentru ca are un buton greu de scos). Daca se repeat gestul de a stropi pe jos (si de obicei se repeta) ii spuneam ca este ultima data si ca daca va face din nou voi opri imediat apa.

Dupa acest ultim avertisment ma tineam de cuvant si opream apa, spunandu-i ca nu pot sa il las sa mai faca asa. Atunci incepea sa protesteze, uneori sa tipe sa pornesc apa sau sa arunce jucariile din cada. Ramaneam langa el, ii spuneam ca ii inteleg frustrarea, dar ca este important sa nu mai dam apa pe jos. Dupa ce trecea furia initiala si il vedeam mai linistit il intrebam daca este pregatit sa pornim din nou apa, dar de data asta sa ne jucam cu dusul fara sa stropim pe jos. De obicei imi spunea “da”, apoi ii dadeam din nou dusul si se juca linistit in continuare. Rareori insa se intampla ca si a doua oara sa stropeasca pe jos, iar pentru mine era un semn clar ca problema este alta, ca poate este obosit sau se simte deconectat de mine, asa ca dupa o avertizare il scoteam usor din cada intr-un prosop, il luam in brate si mergeam amandoi pe canapea. Acolo de obicei incepea de planga, dar treptat se linistea si reuseam impreuna sa aflam ce il supara cu adevarat. Uneori voia doar sa stea in bratele mele, alteori voia sa manance ceva, asa cum se intampla de multe ori cand copiii incalca limitele doar ca sa ne transmita ca este ceva in neregula.

Desigur ca este mereu o provocare sa am rabdare in momentele astea, uneori imi venea pur si simplu sa il las sa dea apa pe jos, doar sa “scap” de orice moment neplacut. Dar imi dadeam seama ca ignorarea unui comportament nepotrivit nu ii face nici un bine copilului, chiar din contra. El se va simti nedumerit de reactiile noastre contradictorii, iar de multe ori incalcarea limitelor este doar un semnal ca isi doresc sa fim alaturi de ei, asa ca este cu atat mai important sa nu ii ignoram.

Cateva lucruri care m-au ajutat pe mine in setarea limitelor

Voi nota aici cateva informatii care mie mi-au fost utile ca sa invat sa setez limite cu blandete, poate va sunt de folos si voua.

1. Un stil de parenting liber si plin de dragoste nu inseamna sa nu le punem limite copiilor nostri, ci din contra inseamna sa stim sa ii invatam pe copii sa inteleaga limitele pe care le impunem si sa il ghidam cu blandete in respectarea acestora.

2. Atunci cand copilul este furios ii este imposibil sa asculte orice explicatii logice, asa ca in acele momente nu putem decat sa fim alaturi de el pana reuseste sa se linisteasca si abia apoi sa discutam cu calm despre ce s-a intamplat.

3. Ajuta mult sa pregatim copilul pentru situatii pe care le putem prevedea si sa ii explicam dinainte anumite reguli pe care stim ca le vom folosi.

4. Povestile concepute dupa situatii reale cu care s-a confruntat copilul il ajuta mult sa inteleaga ce s-a intamplat, de ce noi am pus o anumita limita si cum poate proceda altfel alta data.

5. Este normal ca limitele impuse de noi sa genereze uneori crize de furie, pentru ca unui copil ii este greu sa gestioneze frustrarea. Daca ramanem langa copil atunci cand trece prin aceste momente si ii dovedim intelegerea noastra il putem ajuta sa invete sa isi gestioneze emotiile si sa devina mai receptiv la limitele stabilite de noi.

6. Faptul ca un copil incalca o limita deja impusa de noi nu inseamna ca noi am gresit cu ceva, ci doar ca ii trebuie mai mult timp sa accepte acea regula, asa ca trebuie sa ii explicam din nou si sa avem rabdarea de a repeta explicatiile pana cand el este pregatit sa le inteleaga.

7. Este important ca periodic sa regandim limitele si sa incercam sa vedem daca putem oferi mai multa libertate copilului. Unele limite valabile acum cateva luni se poate sa nu mai fie valabile acum si sa putem sa il lasam pe copil sa faca mai multe lucruri pe care inainte nu putea sa le faca. Este bine sa ii explicam copilului de ce acum are voie sa faca un lucru pe care inainte nu il facea, el va fi incantat de noua libertatea si cu siguranta va aprecia dorinta noastra de a negocia limitele pe masura ce el creste.

Sper sa va ajute experientele noastre, le-am scris pentru ca stiu ca eu mi-as fi dorit sa citesc astfel de exemple atunci cand am inceput sa ma gandesc la setarea limitelor. Daca aveti si voi sfaturi si experiente personale m-as bucura sa invat din ele, sunt sigura ca pe masura ce Bogdan va creste provocarile vor fi altele si va trebui sa adaptam si abordarile noastre in functie de varsta lui.

Cristina a scris pe blogul ei un articol foarte util – Despre limite eficiente si cum sa le punem cu blandete.

Despre setarea de limite am mai scris aici – Disciplina pentru cei mici – Setarea de limite cu consecventa si blandete


Tagged on:     

3 thoughts on “Cum ii punem copilului limite ferme cu blandete (abordarea noastra)

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: