Tocmai s-a incheiat conferinta lui Alfie Kohn, asa ca scriu acum cat inca sunt sub influenta acelei atmosfere. Am fost doar la partea a doua a conferintei, dar am incercat sa folosesc cat mai bine timpul petrecut acolo si sa incerc sa inteleg mai bine conceptele prezentate de el in cartile de parenting pe care le-a scris. Randurile de mai jos sunt scrise pe parcursul conferintei, pentru ca informatiile sa imi ramana scrise undeva si mai ales ca ele sa ajunga si la alte mame care nu au ajuns la conferinta, desi si-ar fi dorit.
Probabil voi reveni in zilele urmatoare cu un articol mai cursiv despre pedepse si recompense, deocamdata voi lasa aici textul exact asa cum l-am notat in timpul conferintei. Daca nu ati fost acolo astazi sper sa va ofere macar o particica din informatiile primite astazi de la Alfie, pe care le puteti gasi pe larg si in cartile lui.
– In primul rand Alfie recomanda trecerea de la abordarea “doing to” la “working with”, adica de la impunerea regulilor noastre in fata copilului la colaborarea cu acesta pentru indeplinirea unor scopuri comune.
Intrebat in mod repetat de “retete” pentru diferite situatii punctuale, Alfie ne-a spus ca ar trebui sa ne indoim de oamenii care dau sfaturi legate de copii pe care nu i-au cunoscut niciodata. Nu exista solutii universale si cu atat mai putin rezolvari date fara a cunoaste copilul si contextul in care a aparut respectiva problema.
Despre violenta si felul cum le explicam copiilor ca nu este bine sa fie agresivi
Mesajul nostru trebuie sa fie ca violenta nu este buna, nu pentru ca atrage o pedeapsa, ci pentru felul in care ii face pe ceilalti sa se simta. Trebuie sa ne raportam la cum sa simte copilul, ca el sa inteleaga cum se simte un alt copil cand este lovit. Daca in parc copilul loveste pentru ca la randul lui a fost lovit in alte situatii trebuie sa ne folosim tocmai de sentimentele lui pentru a-i explica de ce violenta nu este buna. Il putem intreba cum s-a simtit el cand a fost lovit si apoi sa ii spunem ca la fel se simt si alti copii cand sunt loviti, deci este bine sa nu fim agresivi cu ei.
Violenta noastra nu face decat sa ii invete pe copil violenta si sa treptat el isi pierde increderea in noi.
Cand stim ca suntem prea permisivi?
Parintii nostri se temeau ca vor fi considerati prea permisivi si au ales controlul prin pedepse si recompense. Alfie nu sustine nici permisivitatea exagerata. Nu ne retragem si lasam copilul sa faca orice vrea. Trebuie sa stim sa facem trecerea de la “let the child be” la “active parental involvement”. Trebuie sa ne intrebam cand sa intervenim si mai ales cum.

Recompensele si motivatia
Notele sunt tot o forma de recompense, iar acesta nu este modul potrivit de abordare a invatarii. Noi ne dorim ca un copil sa aiba un nivel mare de motivatie si credem ca putem sa ii marim motivatia prin recompense. Totusi prin oferirea de recompense obtinem chiar contrariul.
Motivatia este intrinseca si extrinseca. Motivatia intrinseca inseamna ca iti doresti cu adevarat ceea ce faci. Motivatia extrinseca inseamna sa faci ceva pentru a primi altceva in schimb, o recompensa.
Pe masura ce motivatia extrinseca creste, cea intrinseca scade. Cu cat recompensezi mai mult pe cineva cu atat acea persoana va avea o motivatie intrinseca mai mica. De exemplu, cu cat il recompensam mai mult pe copil pentru ca daruieste ceva reusim sa il facem mai egoist.

Notele ii fac pe elevi sa fie mai putin implicati in procesul de invatare. Ele ar trebui inlocuite de un feedback legat de activitatile lor.
Trebuie sa ne intrebam ce tip de motivatie are copilul cand face un anumit lucru.Cand ii rasplatim pe copii le dam o motivatie extrinseca si le transmitem o afectiune conditionata, le transmitem mesajul ca sunt oameni buni in ochii nostri doar cand fac ce ne dorim.

Dragostea neconditionata
Copiii nu vor doar dragostea noastra, ei vor sa fie iubiti pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce fac.
In modelul de parenting cu pedepse si recompense copii invata ca pentru a obtine dragostea parintilor trebuie sa faca anumite lucruri. Orice conditie pentru dragostea parinteasca le transmite mesajul ca sunt iubiti doar conditionat. Asta le scade stima de sine. Te iubesc chiar si cand gresesti, acesta este mesajul pe care ar trebui sa il primeasca mereu copiii nostri.
Time out-ul reprezinta mesajul ca un copil poate sta cu noi doar atata timp cat se poarta cum vrem noi. Este vorba de retragerea iubirii.
Cum ne exprimam bucuria cand un copil face ceva bine? (cum inlocuim acel “Bravo” spus excesiv)
Ar trebui sa vorbim despre ce anume face copilul, nu despre efectele acelei activitati. Ar trebui sa le oferim copiilor feedback si ghidare, in loc de laude. Sa le aratam ca am observat ce fac, fara sa trebuiasca sa ii facem sa se gandeasca cum ne simtim noi parintii cand fac ceva. Descriem, nu judecam.
Judecatile pozitive nu sunt cu nimic mai bune decat judecatile negative. Un parintele simte nevoia sa recompenseze un comportament si din perceptia ca oamenii nu sunt intrinsec buni. Inseamna sa ne gandim ca un copil nu ar face in mod natural un lucru bun, ci trebuie rasplatit pentru orice face bine.
Cand copilul face ceva bine putem sa inlocuim lauda cu o intrebare autentica, care sa poata initia o conversatie. Adica in loc sa spunem “Bravo, ai desenat pentru prima data o fetita cu fundita”, putem intreba “Am observat ca fetita pe care ai desenat-o are o fundita. Nu ai mai facut fundite pana acum. De ce ai ales sa ii faci o fundita acestei fetite?”.
Cum le construim copiilor stima de sine?
Recompensele nu construiesc stima de sine, ci din contra. “Sunt bun doar cand fac ce isi doreste mama sa faca”, acesta este mesajul gresit pe care il transmitem prin recompense.
Recompensele si pedepsele tin de control si oamenii (si implicit copiii) nu se simt bine atunci cand simt permanent un control. Trebuie sa le punem intrebari, sa ii lasam sa aiba mai mult control asupra vietii lor.
Le transmitem copiilor in mod gresit mesajul ca trebuie sa ne castige dragostea. Mesajul trebuie sa fie diferit. Ce le oferim copiilor trebuie sa fie un dar din dragoste, nu un instrument prin care sa le controlam comportamentul.

Cum receptioneaza copiii dragostea noastra?
Tot ce este important este felul in care copiii receptioneaza dragostea noastra. Folosirea tehnicilor de dragoste conditionata aduc efecte pe termen scurt, dar inseamna costuri semnificative. Copiii se simt manipulati si incompleti sentimental cand folosim astfel de tehnici de a oferi dragoste conditionata.
Ce ne dorim pe termen lung de la copiii nostri? Ce cuvinte si expresii faciale folosim cu copiii nostri? Ii ofer copilului meu mesajul ca indiferent ce ar face nu voi inceta niciodata sa il iubesc?
Daca un copil ne testeaza, nu ne testeaza limitele, ci dragostea neconditionata.
Care este alternativa la pedepse si recompense?
Alfie ne-a spus ca in cazul acestei intrebari se porneste de la premisa gresita ca este bine cu pedepse si recompense, pentru ca ne ofera efecte pe termen scurt. Daca pedepsele si recompensele nu ii fac pe copii sa fie mai buni pe termen lung, ce i-ar putea totusi ajuta? Pe termen lung comportamentele negative care ne deranjeaza uneori la copii chiar nu conteaza cu adevarat.
Metodele lui Alfie nu merg intotdeauna, mai ales daca ne dorim efecte pe termen scurt iar raspunsul lui la aceasta afirmatie este “compari asta cu perfectiunea? sau cu metodele traditionale de parenting?”. Pe termen scurt ambele metode pot sa nu ofere rezultate, dar trebuie sa ne gandim pe termen lung.
Tratarea copilului cu respect
Trebuie sa ne tratam copiii cu respect, nevoile, dorintele si preferintele lor conteaza, ei au un punct de vedere pe care trebuie sa il luam in considerare. Gresim atunci cand le spunem ce sa simta, cand le minimizam fricile, cand ii intrerupem mereu, dar ii criticam cand ei ne intrerup, cand ii vorbim de rau de fata cu alti oameni, cand ne infuriem pe ei. Cand ne enervam pe un copil ar trebui sa ne gandim cum am vorbi cu un prieten care ar face acelasi lucru.
– Fortarea unor comportamente
Cand ne fortam copiii sa spuna ca le para rau le aratam ca trebuie sa faca un lucru pe care nu il simt de fapt. Ii invatam practic sa minta. Ar trebui sa le dam un exemplu de oameni care isi cer scuze pentru ca ei sa faca acelasi lucru.
Copiii ne vor aprecia la fel de mult chiar daca recunoastem ca gresim, de fapt ei chiar ne vor respecta mai mult.

Cateva recomandari de la Alfie
Ar trebui sa ne reconsideram cererile.
De multe ori cand un copil nu face ce vrem problema este cu ce ii cerem. Solicitarea trebuie sa fie rezonabila si adecvata dezvoltarii copilului. Alfie ne-a dat doua exemple: negocierea cand copilul nu isi curata camera si negocierea cand nu mananca legumele.
Recomandarea este sa ne gandim la scop. De ce ar trebui ca un copil sa isi tina camera (singurul lui spatiu) dupa specificatiile noastre? Poate ar trebui sa acceptam un anumit nivel de dezordine daca acesta nu ne deranjeaza dintr-un motiv obiectiv.
Referitor la mancare, Alfie spune ca daca oferta de mancare ar fi cu adevarat tentanta, nu ar trebui sa te gandesti la negocierea pentru a manca. Principalul este sa nu ne gandim ca cererile noastre sunt mereu intemeiate, ar trebui prima data sa ne gandim ca poate este ceva in neregula cu ce cerem noi.

Ar trebui sa punem relatia cu copilul pe primul plan.
Sa avem dreptate mereu nu este cel mai important. Vor fi momente cand vom simti ca trebuie sa punem piciorul in prag, dar intotdeauna trebuie sa ne gandim daca merita. Merita posibila afectare a relatiei cu copilul? Ce conteaza mai mult decat felul in care ne percep copiii nostri? Cand copiii se simt respectati este mult mai probabil sa ne spuna atunci cand au facut o greseala si sa ne ceara ajutorul, fara sa simta ca trebuie sa se ascunda. Indiferent ce spune sau face copilul nu ar trebui sa tinem supararea pe termen lung.

Ar trebui sa le aratam copiilor ca avem incredere in ei.
Copiilor le trebuie autonomie si spatiu.

Ar trebui sa ne gandim cum se vad lucrurile din perspectiva copilului.
De multe ori ne gandim ce gandesc altii despre copilul nostru, pentru ca inseamna de fapt ce gandesc despre noi. Parintii sunt mai interesati de controlarea copiilor in public. Un copil care are un tantrum in public nu trebuie amenintat sau pedepsit. Trebuie sa ne gandim de ce se simte asa, fara sa ne pese de parerea celor in jurul nostru.
In loc sa ne gandim ce vor crede prietenii despre copilul nostru am putea sa ne gandim ce crede copilul nostru despre prietenii nostri. Cu cat ne gandim mai mult la perspectiva copilului cu atat vom deveni parinti mai buni. Ar trebui sa ne gandim cum ne-am simti noi daca ni s-ar spune ce ii spunem noi copilului nostru.

Ar trebui sa fim autentici.
Nu ar trebui sa ne prefacem ca ne pricepem la parenting mai bine decat ne pricepem. Nu ar trebui sa ne fie frica sa ne aratam vulnerabili in fata copiilor nostri. Trebuie sa le aratam copiilor ca uneori nu stim ce este mai bine sa facem, ca ei au puterea sa ne faca sa suferim uneori, ca ne straduim sa facem cele mai bune lucruri. Teama ca aratand ca suntem slabi uneori sau ca regretam un anumit lucru ne va face sa pierdem controlul asupra unui copil nu este justificata, pentru ca in primul rand controlul in sine nu este un lucru bun.

Deseori nu stim de ce copiii au facutr un anumit lucru. De ce sa presupunem ce este mai rau? De ce sa credem ca au facut ceva intentionat? De ce sa ne gandim ca este distructiv si nu ca nu isi da seama ca face ceva rau? De ce sa presupunem ca ei nu vor sa isi tina promisiunile cand pana la o anumita varsta nu inteleg pe deplin ce inseamna o promisiune?

Patru cuvinte esentiale pentru un parinte: talk less, ask more. Intrebarile adresate copiilor trebuie sa fie cu raspuns deschis, pe o tema in care chiar suntem interesati sa ascultam raspunsul. O intrebare legitima in multe situatii este “cum pot sa te ajut”.

Ar trebui sa le dam copiilor mai mult control asupra vietii lor.
Copiii invata sa ia deciziile bune luand decizii, nu urmand instructiuni. Daca ne dorim sa ia decizii in mod independent, trebuie sa nu le mai spunem mereu ce sa faca. Trebuie sa le dam prilejul sa participe la luarea de decizii din familie. Dupa varsta de 3-4 ani nu mai trebuie sa le punem intrebari cu raspunsuri predefinite (alegeri din mai multe optiuni), ci sa ii incurajam sa vina cu propriile idei si propuneri.
Cel mai mare obstacol in cresterea copiilor in metoda neconditionata este nevoia noastra de control. Cand constientizam aceasta nevoie si dorinta noastra ca un copil sa faca ce vrem noi facem primul pas spre schimbare. Trebuie sa ii lasam pe copii sa aleaga ce isi doresc.
Cercetarile arata ca adolescentii care participa in luarea de decizii in familie sunt mai interesati de invatatura si mai putin predispusi sa greseasca in alegerile lor. Un copil trebuie sa faca alegeri, mai putin in momentele in care parintii chiar trebuie sa intervina. Atunci cand nu trebuie neaparat sa intervenim este mai bine sa il lasam pe copil sa ia hotararile pentru el, de fiecare data.

Acestea sunt notitele mele de la conferinta. Sper sa fi reusit sa transmit macar o parte din tot ce s-a discutat astazi acolo. Despre conferinta lui Alfie Kohn au scris mai multe Bogdana si Anca. Daca mai stiti si alte mame care au scris despre conferinta #alfiekohn sa imi dati de veste si le adaug aici, sa avem lista completa.
Voua cum vi se par ideile lui Alfie? Va doriti sa aplicati abordarea lui in cresterea copiilor vostri?

p.s. A fost si un lucru care nu mi-a placut astazi la conferinta: observatiile legate de mamele care au venit cu copiii si care faceau (foarte putina) galagie. M-a deranjat din multe puncte de vedere: 1. in sala erau parinti, deci teoretic oameni obisnuiti cu zgomotul de fundal, 2. era o conferinta de parenting, a unui om care sustine attachment parentingul, deci implicit prezenta copiilor la activitatile parintilor, 3. daca organizatorii nu ar fi vrut sa apara aceasta “galagie” ar fi putut fi sa anunte ca este un eveniment fara copii, fie sa faca separat un spatiu de tip atelier pentru ei, care sa ii tina ocupati. Eu nu am fost acolo cu copilul, deci nu este o frustrare personala. Este doar un gand al unei mame care crede ca observatii parca au fost putin nepotrivite.

6 thoughts on “Alfie Kohn – Pedepsele si recompensele cu care (nu ar trebui sa) ne crestem copiii

  • 22/11/2014 at 7:12 pm
    Permalink

    Deosebit de valoroasa aceasta expunere! Raluca draga – esti o comoara pentru parinti! Orice parinte ar trebui macar sa citeasca o data aceasta postare a ta… AUR în PARENTOLOGIE!
    pup :-* weekend minunat sa aveti!

    Reply
    • 25/11/2014 at 12:57 pm
      Permalink

      Cu acest gand am scris si eu, ca sa ajunga informatiile la cat mai multi parinti. Pentru ca daca s-ar schimba putin mentalitatea actuala am avea sansa la un viitor mai bun pentru copiii nostri, iar ei ar deveni poate un alt fel de adulti, mai buni si mai toleranti.
      Te imbratisez cu drag, sa ai o zi frumoasa!

      Reply
  • 24/11/2014 at 2:01 pm
    Permalink

    Raluca eu tocmai ii citesc cartea. Citisem multe despre carte, dar nu cartea in sine. Aveam o problema cu partea de recompense in ideea in care si "bravo" era considerate recomnpesa. Apoi, citind cartea, am vazut ca -de fapt- un bravo spus cand chiar face ceva sa zicem "peste varsta lui" e bun. Oricum, eu, recunosc, nu iau nimic de bun fara sa ma gandesc ce potriveste sau nu copilului meu. Asa e cu Alfie, asa e si cu alte teorii de parenting.
    Mare parte din ce spune el, aplicam fara sa fii stiut ca a scris un om despre asta, din INSTINCT.
    Am mare incredere in instinctele mele si acesti 3 ani mi-au dovedit cu varf si indesat ca am si de ce 🙂 (nu, nu-s modesta)

    Oh, da, am facut greseli. Voi mai face. Dar invat, invat..de fapt copilul meu ma invata sa-i fiu o mama din ce in ce mai buna. Perfecta? Nuuu. Niciodata! 🙂

    Multumesc pt postarea asta…Chiar eram curioasa ce si cum a fost:)

    Reply
  • Pingback: Ce inseamna de fapt dragostea neconditionata oferita copiilor nostri? ⋆ Raluca Loteanu

  • Pingback: Vesti bune pentru parinti: Alfie Kohn ne va vorbi despre cum sa crestem copii curajosi si responsabili ⋆ Raluca Loteanu

  • Pingback: 15 citate de la conferinta lui Alfie - inspiratie pentru un alt fel de educatie ⋆ Raluca Loteanu

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: