Am vrut de mult sa scriu despre asta. Pentru mine revenirea la serviciu a fost cea mai dureroasa etapa din viata de mama si simt ca vreau sa impartasesc experienta mea cu alte mame, poate le este cumva de folos sa stie ca nu sunt singure cu aceasta avalansa de sentimente.
Imi amintesc nelinistea pe care am simtit-o chiar cu cateva luni inainte de a reveni la serviciu, toate acele intrebari care nu ma lasau sa dorm desi eram obosita, toate indoielile care imi apareau in gand. Sa pleci de langa copilul tau este greu indiferent cat de mare este el, dar parca este si mai dificil cand el este mic, un omulet asa dependent de mama lui, care pare asa nepregatit sa infrunte lumea.
Am inceput atunci o lupta de a gasi cea mai buna varianta pentru orele cat eram plecata de langa el, am incercat sa gasesc bona, gradinita, orice varianta care mi se parea buna pentru noi. Treptat am renuntat la varianta bonei si am inceput sa caut gradinita potrivita, am petrecut ore intregi ca sa ma documentez despre locul ideal pentru el, sa intreb alte mame, sa merg sa vad toate locurile care mi-au fost recomandate. A fost greu, dar de departe cea mai grea era lupta interioara.
Mi-a fost tare greu sa lupt cu sentimentul acela de vina, cu gandul ca nu sunt o mama buna, cu frica permanenta ca Bebe nu se va acomoda fara mine. Tin minte ca ma plimbam ore intregi cu Bebe pe afara si intre timp ma gandeam la solutii pentru momentul acela cand va trebui sa plec la serviciu. Ma framantam mult si parca universul acela linistit pe care il aveam eu si Bebe se destrama treptat cu gandul ca la un moment dat el va sta ore intregi fara mine.
Ma gandeam ca nu va putea adormi fara mine, pentru ca el mereu adormea la pieptul meu. Ma gandeam ca va plange mereu dupa mine si nu va vrea sa stea cu nimeni altcineva. Ma gandeam la sute de lucruri care simteam ca vor fi altfel fara ca noi doi sa fim impreuna.
Ma simteam egoista ca ma intorc la serviciu, ca si cum cariera si nevoia de bani ar fi fost mai importante decat familia. M-am gandit de multe ori sa mai raman acasa inca un an, ca ne descurcam noi doar cu salariul lui Tati si poate peste un an va fi mai usor. Dar am primit incurajari de la mame care trecusera prin asta si parca mi-au dat curaj.
Cu o luna inainte de a reveni la serviciu l-am dus pentru prima data pe Bebe la cresa si prima saptamana a fost cea mai grea din viata mea de mama, cea mai plina de lacrimi, de remuscari, de dorinta de a-l lua pe Bebe si a ramane pentru totdeauna cu el acasa. Ma durea sufletul asa de tare incat parca simteam fizic o durere in piept. Nu vroiam sa mananc, nu imi era pofta de nimic, imi doream doar sa revina in bratele mele si sa stie cat de mult il iubesc.
Mi-am promis mie ca daca nu se va acomoda la cresa voi mai ramane acasa pana vom gasi varianta cea mai buna. Stiam ca ii sunt datoare cu asta si ca nu as fi putut sa ma intorc la munca fara sa stiu ca el este in siguranta si se simte bine fara mine.
Am fost norocoasa ca el s-a acomodat la cresa, m-a surprins mereu cu bucuria lui de a merge acolo si asta a usurat o parte din durerea sufleteasca. Mi-am dat seama treptat ca mie imi era mai greu decat lui sa ma adaptez la schimbare. Erau dimineti cand il lasam la cresa bucuros, iar eu ieseam pe usa gradinitei si plangeam. De neputinta, de durere si mai ales de dor.
Dupa o luna de cresa am inceput serviciul si intr-un fel faptul ca imi ocupam timpul cu ceva era benefic, cele 6 ore treceau ceva mai usor. Dar tot aveam dimineti cand il lasam la cresa, apoi intram in cladirea unde lucrez si in lift, unde in sfarsit eram singura, lacrimile imi curgeau fara voie, de dorul lui, de dorul momentelor cand stateam impreuna.
A fost greu, dar stiu acum ca a fost o etapa necesara ca eu sa devin o mama mai buna. Mi-am dat seama ca trebuie sa fiu puternica si ca nu voi putea fi mereu alaturi de copilul meu, oricat de mult as vrea. Vine un moment cand trebuie sa invatam ca in viata avem mai multe roluri si chiar daca rolul de mama este de departe cel mai important suntem datoare sa ne gandim la noi pe de-a intregul, cu cariera, responsabilitati, rate de platit, obiective profesionale de indeplinit.
Pe mine revenirea la serviciu m-a facut o mama mai echilibrata, iar timpul petrecut cu Bebe este cu siguranta unul de calitate, pe care il traim intens, cu multa joaca si dragoste. De fiecare data cand citesc acum mesajele mamelor care se pregatesc de intoarecerea la serviciu imi amintesc de momentul cand treceam si noi prin asta, in urma cu doar cateva luni. Si inca mai simt un gol in stomac, asa de intense au fost toate sentimentele de atunci.
Simt ca as vrea sa le spun tuturor mamelor care trec prin asta ca stiu cat este de greu, ca le inteleg bine framantarile, ca imi dau seama ca doare. Este un pas greu pentru orice mama, dar cumva ne intareste. Sentimentul de vina, lacrimile, remuscarile dispar treptat, iar viata de familie castiga cumva un echilibru.
Dorul acela intens nu dispare insa niciodata, ramane acolo in noi, dar partea buna este ca il putem revarsa apoi asupra copiilor nostri sub forma a mii de imbratisari, de mangaieri, de momente pline de veselie.
Dragi mame care va pregatiti sa reveniti la serviciu, va doresc sa aveti inspiratie, putere si ceva noroc. Inspiratie sa gasiti cea mai buna varianta pentru copilul vostru, putere sa treceti peste durerea de la inceput si daca se poate putin noroc sa aveti alaturi oameni care sa va sustina in momentele acestea.
Va fi bine, sa fiti sigure de asta. Iar dupa ce durerea va disparea veti fi mandre de voi, ca ati trecut peste prima mare provocare din viata de mama, prima din multele care cu siguranta vor urma.

 

2 thoughts on “Revenirea la serviciu – Acea durere din suflet

  • 10/01/2015 at 12:43 pm
    Permalink

    Bun─â, peste c├óteva luni ma voi ├«ntoarce ╚Öi eu la munca, dar deja m─â apas─â greutatea desp─âr╚Ťirii de bebelu╚Öa mea. Articolul t─âu a venit cum nu se poate mai bine. Dar voiam sa te mai ├«ntreb : cate ore sta la cre╚Ö─â? Dac─â doarme acolo, cum adoarme f─âr─â san? Feti╚Ťa mea numai asa adoarme, mai rar leg─ânata. Nu ├«mi amintesc sa fii adoarmit singura indiferent cat de obosit─â ar fi fost.
    Mul╚Ťumesc mult!

    Reply
    • 12/01/2015 at 11:21 am
      Permalink

      Buna! Bogdan sta la cresa 6 ore pe zi, de la 10.30 la 16.30, cat sunt eu la serviciu.
      Inainte sa mearga la cresa adormea la san, iar la somnul de dupa-amiaza stateam langa el in pat, pentru ca altfel se trezea dupa doar jumatate de ora. Asa ca de obicei dormeam langa el ca sa ma simta aproape si uneori cerea san de cateva ori in timpul somnului. Cand l-am dus la cresa acesta a fost unul dintre principalele ganduri care ma framantau, dar a fost bine.
      Doamna educatoare il adormea in brate, la inceput sa plimba cu el prin sala, apoi doar statea jos cu el in brate. A adormit cu ea asa, dar intr-adevar la inceput nu dormea mult, doar 30-40 de minute in primele zile, apoi se trezea si nu mai puteau sa il adoarma. In perioada de acomodare le-am rugat sa ma sune imediat ce se trezeste si mergeam sa il iau, ca sa se simta in siguranta. Treptat a fost tot mai usor sa il adoarma si a dormit tot mai mult.
      Acum adoarme in patut, tinut de mana de ingrijitoare pana adoarme si doarme 2-3 ore, depinde cat este de obosit. Eu sunt sigura ca daca exista bunavointa din partea educatoarei va reusi sa il adoarma si se va acomoda usor.
      Bafta multa, sa treceti usor peste acomodare!

      Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: