Stiam ca va urma o perioada mai grea, ma gandeam la tot felul de aspecte legate de organizare, de program, de cum vor decurge zilele noastre dupa aceasta schimbare. Dar niciodata nu mi-am imaginat greul asta sufletesc care ne macina acum.

Adrian va sta departe de noi timp de o luna si jumatate si desi am pregatit din timp momentul asta, se pare ca nimic nu a putut sa il pregateasca pe Bogdan pentru avalansa de emotii care il coplesesc acum. Simt cum dorul asta de tati il macina in fiecare zi si nu gaseste modul de a-si exprima supararea, de a-si vindeca tristetea, de a-si explica de ce trebuie sa stea un timp departe de el.

Am incercat in multe feluri sa ii povestesc despre asta, sa ii acord mai multa atentie, sa il asigur de toata dragostea mea, dar golul acela ramane acolo, in sufletul lui. Iar pe mine ma doare sa il vad asa. Baietelul meu bland si vesel a devenit un copil care a acumulat multa furie, care isi revarsa frustrarea in moduri tot mai puternice, care nu stie cum sa gestioneze tot ceea ce simte. Il nemultumesc multe lucruri, tipa des, are tantrumuri cu multe lacrimi, se comporta mai putin prietenos cei din jur si pare ca nimic nu ii poate calma zbuciumul asta interior.

Eu sufar sa il vad asa si stiu ca in spatele tuturor comportamentelor lui nepotrivite sta o durere pe care nu stie cum sa o exprime. Uneori tipa la mine, alteori imi cere lucruri imposibile ca sa poata apoi plange in voie, alteori ma loveste si ma imbratiseaza haotic, fara sa stie nici el ce vrea sa imi transmita de fapt. Iar eu stau langa el si deseori imi este greu sa primesc in sufletul meu toata durerea lui si sa il ajut sa o vindece. Am si eu golul meu acolo, care chiar daca este mult mai mic decat al lui ma impiedica uneori sa fiu pe deplin alaturi de el. Iar el sigur simte asta si poate neputinta mea il face sa fie mai suparat, asa ca ne invartim intr-un cerc vicios din care sper sa iesim curand.

Fac eforturi sa gestionez cu dragoste fiecare noua rabufnire, sa imi amintesc mereu ca este doar un copil de 3 ani care simte foarte intens absenta tatalui lui si ca toate comportamentele astea sunt doar forma lui de a-mi spune ca ii este greu. Nu ma asteptam niciodata sa ii fie atat de greu. Stiam cat de mult isi iubeste tatal si cat de atasat este de el, dar cumva credeam ca pot suplini lipsa asta. Se pare ca nu pot, cel putin nu acum.

Uneori mi-e teama ca golul asta din sufletul lui sa nu ne indeparteze, pentru ca uneori seara ma simt epuizata emotional. Si mie imi este greu, simt la randul meu dorul de omul pe care il iubesc si cateodata este prea mult pentru mine sa primesc in sufletul meu si toata suferinta pe care o exprima el. Dar stiu ca trebuie sa fiu acolo, ca acum are nevoie de mine cel mai mult, ca doar dragostea mea poate domoli dorul asta… si atunci trag aer in piept, ma asez din nou langa el si astept sa isi reverse toata supararea si tristetea. Noaptea il iau in brate si il privesc dormind linistit; tare mi-as dori sa vina linistea asta si in sufletul lui, sa dispara zbuciumul de acum si redevina baietelul vesel de dinainte.

Timpul trece greu acum, desi il asigur in fiecare zi ca este doar ceva temporar si curand vom fi din nou in formula completa. Stiu ca intelege ce ii spun, dar absenta asta il copleseste prea tare ca sa poata functiona argumentele logice. Asa ca il imbratisez, ii spun ca si mie imi este greu, ca il iubesc si ca sunt alatui de el. Este tot ce pot face acum: sa fiu acolo.

Sunt recunoscatoare ca am un copil care iubeste asa frumos si intens, chiar daca uneori emotiile lui puternice ma coplesesc, iar neputinta mea de a-i alunga tristetea ma doare. Greul asta a venit pe neasteptate, fara sa ma astept vreun moment sa fie asa si inca mai caut modalitati de a ma descurca acum cu tot ce simte el si tot ce aduce starea lui in sufletul meu. Este greu acum, va fi mai bine peste ceva timp… asta imi spun in fiecare seara.

8 thoughts on “Golul lui si neputinta mea

  • 26/10/2016 at 11:40 am
    Permalink

    Iti e greu si inteleg perfect cum e sa te simti epuizat si coplesit de emotiile copilului care vin peste ale tale. Va tin pumnii sa treaca zilele astea cat mai repede si pana atunci sa va gasiti un echilibru frumos in doi. <3

    Reply
  • 26/10/2016 at 11:50 am
    Permalink

    Cunoastem…ajuta sa il vada pe taica-su pe skype cat de des se poate…noi acum functionam de luni pana vineri fara tati, in fiecare saptamana…e greu, dar se formeaza o rutina…ajuta clarificarile pe cat se poate…am avut de gand sa fac un calendar si sa taiem in fiecare zi o patratica ca sa stie cat mai e pana vine, dar nu am mai reusit sa pun in aplicare…in rest, timp doar cu el si pentru el, cat de mult se poate….

    Reply
    • 31/10/2016 at 11:38 pm
      Permalink

      Foarte buna ideea cu calendarul, o voi aplica si eu! Incerc sa il vada pe Adrian cat mai des, dar din cauza programului lui nu este asa usor sa fac asta in fiecare zi.

      Reply
  • 26/10/2016 at 1:20 pm
    Permalink

    Te inteleg atat de bine. La noi tati pleaca aproape saptamanal de luni pana joi/vineri. E complicat. Pe Ilinca o ajuta cand ii spun ca si mie imi e dor, si plangem impreuna, uneori mult, alteori mai putin, dupa care ne batem cu perne sau desenam sau facem planuri de weekend cu tati… sau te miri ce idee ne mai vine.

    Reply
    • 31/10/2016 at 11:42 pm
      Permalink

      Uf, Andreea, imi inchipui ce greu va este! Ii spun si eu lui Bogdan ca imi este dor, am vazut ca il ajuta sa stie asta. O sa incerc si eu bataia cu perne, cred ca ne-am distra si s-ar mai detensiona si Bogdan putin!

      Reply
  • 26/10/2016 at 3:30 pm
    Permalink

    Eu vreau sa te incurajez spunandu-ti ca eu cred ca zbuciumul asta n-o sa dureze chiar o luna si jumatate cat lipseste tati. Va revarsa tot ce il doare, pe zi ce trece va fi mai bine , apoi va fi foarte bine cand va veti reuni toti 3. Iti doresc doar sa nu uiti ca e vorba de o perioada foarte scurta de timp pana la urma si ca toate au un capat. Idei speciale nu am, unica chestie poate e sa mai mergeti in vizite seara, sa nu stai doar tu cu el seara de seara si sa te copleseasca de tot.

    Reply
    • 31/10/2016 at 11:45 pm
      Permalink

      Tare sper sa fie tot mai bine! Astazi am trecut prin inca un moment greu si m-a coplesit putin starea lui.
      Incerc sa fac un program dragut in fiecare seara, dar uneori sunt atat de obosita incat prefer sa stam acasa doar noi doi, altfel ma simt secata de energie..
      Iti multumesc pentru incurajari!

      Reply

Adauga un comentariu

%d bloggers like this: