Pledoarie pentru mame relaxate

Mi se pare uneori ca noi, mamele, traim sub presiunea lui “trebuie” si suntem asaltate de tot felul de sfaturi si recomandari despre cum ar trebui arate viata de parinte. Peste tot apare imaginea de mama “perfecta” care le face pe toate si pare ca noi suntem foarte departe de idealul acela.

Lucrurile astea nu fac decat sa puna presiune inutila pe noi si sa ne faca sa uitam ce este cu adevarat important pentru noi. Copiii nu au nevoie de mame perfecte, dar au nevoie de mame fericite, impacate cu ele si dispuse sa traiasca din plin momentul, fara sa fie impovarate de ceea ce spune lumea ca ar fi mai bine.

Desigur ca este bine sa avem o casa mereu ordonata si curata. Dar nu-i asa ca este minunat sa stam pe covorul plin de piese de Lego si sa radem de nastrusniciile copilului? Sau sa facem un dezastru in bucatarie, dar la final sa mancam cu pofta briosele facute chiar de noi?

Bineinteles ca ideal ar fi ca hainele copilului sa fie mereu curate si aranjate, iar el sa arate impecabil. Dar nu-i mult mai distractiv sa il privim sarind prin balti sau jucandu-se bucuros prin noroi? Sau sa il lasam sa se murdareasca din cap pana in picioare in timp ce mananca pofticios cina?

Probabil ca ar fi mai util ca seara, dupa ce adoarme copilul, sa ne apucam de treburi, sa calcam cateva haine sau sa spalam vasele lasate in chiuveta. Dar nu este mai frumos sa ne asezam pe canapea cu un ceai cald si sa urmarim un film bun? Sau sa petrecem o ora in bratele sotului, sa ne bucuram de momente in doi?

Ce conteaza mai mult? Ce “trebuie” facut sau ce ne facem pe noi fericite?

Peste ani nu ne vom aminti decat de momentele astea in care am trait din plin, in care am ras cu pofta, in care am oferit si am primit la randul nostru dragoste.

Pentru mine echilbrul din viata de parinte si puterea de a depasi momentele dificile a venit din decizia de a fi o mama relaxata. Am ales sa nu pun presiune pe mine, sa imi dau seama ca unele lucruri nu pot sa le fac (si sa accept asta), sa ma bucur mai mult de ceea ce am si mai ales sa nu las lucrurile pe care nu le pot schimba sa ma afecteze prea tare.

Cred ca o parte din presiunea asta pe care o resimtim ca mame vin si din idei gresite pe care le avem despre cum ar trebui sa fie copiii nostri sau din comparatii cu cei din jur sau cu ceea ce ni se spune ca este normal pentru un copil.
Am avut perioade in care Bogdan nu a mancat trei luni aproape nimic in afara de lapte (era alaptat), au fost etape in care avea aproape permanent nasul infundat. Insa erau lucruri pe care nu le puteam schimba si singura alternativa buna pentru amandoi a fost sa asteptam sa treaca. Au fost zeci de momente cand oamenii ne priveau nedumeriti si intrigati din cauza ca il lasam pe Bogdan sa faca lucruri care nu erau “normale” (sa stea in parc pe ploaie torentiala, sa iasa in tricou cand este frig, sa nu poarte caciula iarna), dar cred cu tarie ca fiecare familie isi poate defini propria normalitate atata timp cat ea nu ii afecteaza pe ceilalti.

Iar normalitatea mea este cea in care ma bucur de moment si nu (mai) incerc sa fac mai mult decat pot. Casa noastra este mai dezordonata decat a altora, eu nu sunt nici pe departe o gospodina buna, iar ca mama inca mai am multe de invatat. Dar sunt ACOLO, langa copilul meu, cu toata inima, imi dau timp pentru a ma bucura de fiecare etapa din viata lui si am invatat sa ascult mai mult de ceea ce simt eu decat de ceea ce ar “trebui” sa fiu.

Daca as putea da un sfat oricarei mame pe care o intalnesc, cred ca i-as spune sa fie o mama relaxata. Sa nu puna presiune pe ea si mai ales sa nu puna presiune pe copil. Noi, mamele, suntem modelele pe care le au copiii nostri in viata. Ce vrem sa vada ei: o femeie impovarata de treburi care nici macar nu ii fac placere si stresata de tot felul de lucruri impuse de “gura lumii” sau un om imperfect si vulnerabil, dar care se bucura din plin de fiecare zi? Atunci cand ne lasam copiii sa zburde liberi prin iarba indiferent de vreme, cand le permitem sa se bucure viata in felul lor si nu ii incorsetam de mici in rigorile sociale cred ca dam sansa generatiei lor sa isi descopere fericirea mai repede decat am facut-o noi.

Asa ca hai sa il lasam pe “trebuie” si sa il inlocuim mai mult cu “vreau”!

Nu se va intampla nimic daca lasam vase nespalate sau rufe stranse gramada in cosul de rufe, daca la finalul zilei adormim cu zambetul pe buze. Copiii nu isi vor aminti cat de curata era casa sau ce impecabile erau hainele lor, dar sigur isi vor aminti de momentele cand am ras impreuna la joaca sau cand a, adunat toate frunzele de pe jos in drum spre casa.

Viata nu inseamna perfectiune. Iar viata de mama ar trebui sa insemna mai mult ce ne dorim noi si ce au nevoie copiii de la noi si mai putin ce se asteapta altii sa facem in acest rol.